Carmen Harra, anunț șocant despre Al Treilea Război Mondial. Clarvăzătoarea ne pune la grea încercare

Va intra sau nu România  în războiul care a dat lumea peste cap? Carmen Harra vine cu previziuni îngrijorătoare.

Carmen Harra, anunț șocant despre Al Treilea Război Mondial. Clarvăzătoarea ne pune la grea încercare

Recent, Carmen Harra a vorbit omenirii despre cel de-al Treilea Război Mondial. Femeia susține că întreaga omenire trece printr-o situație grea, o transformare care se va termina peste ani mulți.

„Omenirea, la ora actuală trece printr-un purgatoriu, o fază nu de involuție, ci de transformare care poată să țină până în anul 2033. Și abia de atunci intrăm într-o altă etapă de evoluție.

Dar, haosul acesta prin care noi trecem este necesar pentru progresul nostru spiritual. În final, pandemia ne învață lucruri esențiale ca să putem să evoluăm. Ne-am interiorizat, ne-am găsit pe noi, ne-am căutat alte resurse, am văzut cât suntem de puternici, că putem să trecem peste așa ceva. (…)

Toate încep sub incidența acelei cifre 5

Războiul este tot o reflexie a stării de spirit și tot o lecție karmică, apropo de legile universale și de ce învățăm de la strămoșii noștri. Dacă stăm și ne uităm mai bine când a început Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial și acest război, toate încep sub incidența acelei cifre 5, care înseamnă război, dimensiunea a 5-a, înseamnă moarte.

Cum ne explicăm o coincidență atât de mare? Ni se arată ceva de la o forță divină să ne păzim, pentru că experimentăm aceleași lucruri karmice pe care le-am mai experimentat.

Și le experimentăm până când le rezolvăm. Dacă noi am fi rezolvat Al Doilea Război Mondial karmic, acest război nu s-ar fi întâmplat. De ce se întâmplă în Europa și nu în America? De ce nu se întâmplă în America de Sud? De ce nu se întâmplă în Australia?

De ce se întâmplă cu aceiași pioni care au participat și în Primul și în al Doilea Război Mondial? Pentru că cei care au generat ceva au generat și Al Doilea Război și generează și posibilitatea și celui de-al treilea război mondial”, a povestit Carmen Harra.

Pericolul ca oamenii să sufere e uriaș

Pe de altă parte, clarvăzătoarea susține că, deși România nu va intra în război, oamenii vor suferi. „România nu o să intre în acest război, pentru că ea nu va fi afectată: Dar, nu e ușor să trăiești știind că la granița ta este război. Suntem doar la un pas de unde se aruncă bombe, nu suntem departe de Cernobîl, deci pericolul ca oamenii să sufere este uriaș”, a spus vedeta.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata