Bianca Drăgușanu și-a făcut o nouă intervenție estetică. Iată cum arată acum vedeta

Recent, ea a apelat la o nouă intervenție estetică și spune că e foarte mulțumită de rezultatul final.

Pe contul său de socializare, Bianca Drăgușanu a recunoscut că și-a dorit să își modifice din nou forma buzelor. Drept urmare, acum două luni, a suferit o intervenție, dar acum vrea ca buza de jos să fie și mai mare decât este în acest moment.

Asta nu e tot, pentru că blonda s-a gândit că a venit momentul să facă și o intervenție și la nivelul pomeților, pentru că îi vrea puțin mai mari. Și asta nu e tot, pentru că se va interveni și la nivelul mandibulei.

Îmi doresc mult să îmi fac și pomeții, deoarece i-am făcut la începutul anului, iar acum vreau să fie mai evidenți

„Am venit să reinjectez buzele fiindcă îmi doresc să am o formă cât mai voluminoasă, mai ales buza de jos. Trebuie să îmi fac programare și la baby botox pentru că vine vara și nu îmi doresc să am riduri. (…)

Îmi doresc mult să îmi fac și pomeții, deoarece i-am făcut la începutul anului, iar acum vreau să fie mai evidenți. După pomeți, am înțeles că pot să îmi fac și mandibula. Am făcut injectarea mandibulei anul trecut, prin toamnă” , a explicat Bianca Drăgușanu, pe pagina ei de Instagram.

Nu se va opri din operații

Nimeni nu știe câte operații are până în acest moment Bianca, dar vedeta susține că nu îi pasă ce spunea lumea despre ea, pentru că nu se va opri din a călca în cabinetul medicului estetician.

„Unii au impresia că eu mănânc botox la micul dejun. E adevărat că sunt operată. Eu nu am ascuns asta niciodată. Eu am recunoscut toate interventiile. Dacă nu le convine unor invidioşi, e problema lor. Eu o să mă operez până mor‘, a mărturisit fosta prezentatoare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata