Fiul actorului Valentin Uritescu a făcut mărturisiri dureroase despre ultimii ani ai artistului. E tulburător ce a spus

La câteva zile de când l-a condus pe drumul fără întoarcere, fiul său a vorbit despre ultimii ani din viața marelui actor.

Bogdan Uritescu, actor la rândul său dar și unul dintre marii cascadori ai României a dat declarații tulburătoare. El a povestit că tatăl său se ruga la Dumnezeu să plece într-o lume mai bună pentru că nu mai suporta situația în care se afla.

Ultimii ani au fost oribili, nu neapărat pentru el, sindromul ăsta te distruge

”Fiecare își duce crucea. Ultimii ani au fost oribili, nu neapărat pentru el, sindromul ăsta te distruge, se încurcă comenzile, tu ești îngrozitor de revoltat că vrei, dar corpul nu te ascultă. În ultimii doi ani l-am dus la un centru, unde nu i-a mers deloc bine, avea 42 de kilograme. Să-l vezi pe taică-tu că arată ca o… ceva aruncat acolo, dar el avea viață în ochi.

”Nu vă faceți griji, nu iese viu de pe masă”

După l-am mutat la un centru deținut de familie, în Pantelimon, și revenise la 60 și ceva de kilograme. Toată lumea se purta ok, el avea dorință să treacă peste chestia aia, ne duceam mereu la el, eu cu mama.

Era bine și mă rugam să o țină așa. După care a avut o complicație la mațe, l-au operat la Pantelimon și ne-au zis: ”Nu vă faceți griji, nu iese viu de pe masă”. Maică-mea începuse să tremure, dar a scăpat, s-a recuperat fizic foarte bine, dar nu înțelegea ce i se întâmpla.

Și într-o seară m-au sunat că s-a degradat brusc și când l-am văzut, poziția lui schimonosită și chinul lui de a spune „Nu știți cât mi-e de greu, de ce nu mă ia odată?”. I-am zis că o să-l ia repede că asta nu e viață.

Tata din boală și-a tras puterea. Nu zic că mi-am dorit (n.r. să moară), dar am sperat să se întâmple cât mai repede, după care a intrat în comă, a stat vreo 2-3 zile, și după am fost anunțat că a murit”, s-a destăinuit Bogdan.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata