Marea gimnastă Andreea Răducan, dezvăluiri fără precedent. A făcut investiții inteligent

Fosta sportivă a mărturisit că totdeauna a fost atentă cum cheltuie banii, de aceea a ales să facă investiții serioase, care să-i aducă beneficii pe termen lung. În primul rând și-a cumpărat o casă pentru a nu duce grija zilei de mâine și e foarte mândră de acest lucru.

Am considerat că este înțelept – înainte de orice alt lucru pe care aș putea să îl fac – să-mi cumpăr o locuință

„Am reușit să cheltuiesc banii destul de chibzuit. Am considerat că este înțelept – înainte de orice alt lucru pe care aș putea să îl fac – să-mi cumpăr o locuință care să fie a mea și asta am și făcut cu banii pe care i-am câștigat după încheierea activității competiționale. Tot ceea ce am agonisit”, a declarat vedeta pentru Viva.

Nu sunt genul să epatez

De asemenea, Andreea și-a mai achiziționat o mașină bună, considerând că acest lucru era absolut necesar pentru a avea confortul necesar la drum. În final, ea și-a permis să plece în călătorii și să vadă locuri de o frumusețe ieșită din comun.

„Important este să am casa mea, să am o mașină foarte bună cu care să merg în siguranță, nu să epatez.

Căci nu sunt genul, să pot poate să merg în locuri în care mi-au plăcut foarte mult, pe care le-am vizitat atunci când eram gimnastă, dar nu am putut să mă bucur îndeajuns de mult de ele. Nu sunt genul să epatez, dar îmi doresc să am un confort din toate punctele de vedere, pe care îl consider necesar”, a mai spus vedeta.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata