Florin Ristei nu mai pierde vremea. Vrea să se însoare și să plece din România

Florin Ristei are o carieră minunată, concertele sunt pe bandă rulantă, dar și o femeie nemaipomenită pe care vrea să o ia de nevastă cât de curând.

Viaţa mea s-a schimbat în bine, pe toate planurile.

Florin a apreciat tot ceea ce a făcut Naomi pentru el, întrucât nu a fost deloc ușor pentru ea să schimbe viața radical. „Nu ştiu exact ce a fost, dar cred că a fost timing-ul perfect pentru amândoi.

u cred că se putea întâmpla într-un moment mai bun. Să nu credeţi că am sechestrat-o, ci şi-a dorit şi ea să rămână aici pentru o perioadă. Viaţa mea s-a schimbat în bine, pe toate planurile.

Trebuie să recunosc că am mai învăţat puţin la capitolul empatie, am experimentat nişte sentimente noi şi ceva accent englezesc”, a spus Florin Ristei pentru Okmagazine.

Mi-ar plăcea ca, mai târziu, mai ales dacă o să avem copii, să trăim într-o ţară în care să nu le lipsească nimic

Florin se gândește din ce în ce mai mult la căsătorie, iar când vor avea copii i-a plăcea să trăiască în altă țară, unde micuții să aibă parte de educație. „M-am gândit şi la asta

(n. r. – să se mute în Londra), dar nu ştiu dacă ar fi destinaţia câştigătoare. Mai e timp de gândire la acest capitol, dar mi-ar plăcea ca, mai târziu, mai ales dacă o să avem copii, să trăim într-o ţară în care să nu le lipsească nimic, de la infrastructură, până la educaţie şi bun simț.

Să nu credeţi că am sechestrat-o, ci şi-a dorit şi ea să rămână aici pentru o perioadă. Viaţa mea s-a schimbat în bine, pe toate planurile”, a mai spus Florin.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata