Telenovela Claudia Pătrăşcanu și Gabi Bădălău continuă cu un nou episod. De ce ceartă acum cei doi

Gabi Bădălău vrea să plece cu cei mici să se distreze în Spania, iar Claudia tremură de frică pentru că îi este frică de cum se va purta cu ei. În plus, în vacanță merge și fosta soacră a lui Bădălău, cu care artista nu se înțelege deloc.

Am emoții pentru ei de fiecare dată când pleacă

”Ne mai trimitem și mesaje, mai cu supărare, mai cu aprindere, cu flăcări. Nu avem o comunicare, ne mai blocăm, ce să spunem, dar mă supără de foarte multe ori. Eu îi cunosc de foarte bine caracterul și stilul, de aceea îl las, mă rog pentru el să fie fericit, să aibă o viață frumoasă și să mă lase în pace să fiu și eu fericită și liniștită. Mi se pare normal, acesta e cursul vieții.

Am emoții pentru ei de fiecare dată când pleacă. Copii au plecat in vacanta, maine pleaca in Spania. Îi las în mâinile Domnului. Pleacă cu bunicii și cu toată familia lui Gabi. Pleacă 2 săptămâni, așa că mă relaxez și eu în acest timp, dar cu gândul la ei”, a spus Claudia Pătrășcanu, la Antena Stars.

Amenințată cu bătaia

De-a lungul timpului, Claudia a vorbit de multe ori de situația grea prin care a trecut, ba chiar a dezvăluit pe contul său de socializare că a fost amenințată cu bătaia.

„Lui, cum nu-i convine ceva și îl deranjează adevărul, deși adevărul ține de acțiunile lui, începe să turuie ca să nu tacă, să amenințe, crezând că mă sperie pe mine ceva. A trecut de la amenințarea că-mi ia el copiii, că el este cel mai în măsură să le dea educația potrivită, la amenințarea că vorbește el cu iubita lui să mă potolească puțin prin presă.

Ca apoi la amenințarea să am grijă. Citez: știi bine că iubita mea e smardoaică și o știe toată țara, așa că stai cuminte și vezi ce faci! Adică ca o pune el pe iubita lui să mă bată dacă nu mă potolesc, cu tot felul de dovezi”, a mărturisit Claudia Pătrășcanu, pentru Click.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata