Fotbalistul care s-a trezit din comă și a început să vorbească perfect în franceză, crezând că este actor

Un fotbalist britanic în vârstă de 28 de ani, care a atras atenția coloșilor de la Manchester United, pe când era junior, a avut parte de un destin cum nici în filme nu vezi prea des. Rory Curtis, căci despre el este vorba, și-a încheiat însă cariera din cauza unui accident. Ce a urmat:

Totul s-a întâmplat în urmă cu 6 ani, când fotbalistul a intrat cu mașina într-un tir, într-o oraș din Marea Britanie, iar reprezentanții serviciului de urgență s-au chinuit aproape o oră pentru a-l scoate pe tânăr dintre fiarele contorsionate. Dat fiind faptul că era profund afectat din punct de vedere fizic, Rory a fost internat în spital și a fost nevoit să stea în comă indusă timp de o săptămână. Dar medicii de acolo s-au văzut depășiti, la un moment dat, așa că au decis să-l transfere la o altă unitate medicală, specializată pe identificarea și tratarea leziunilor din zona creierului.

A fost momentul când medicii care se ocupau de cazut fotbalistului au rămas pur și simplu înmărmuriți, după ce acesta s-a trezit din comă și a început, pe neașteptate, să vorbească la perfecție limba franceză. Asta, în condițiile în care tânărul studiase foarte puțin această limbă și nu o stăpânea mai deloc.

El a declarat pentru BBC că atunci când a descoperit cele întâmplate, tatăl lui a pornit investigațiile și a aflat că familia Curtis este originară din Normandia. Apoi, Rory Curtis a decoperit pe retelele de socializare mai multe teorii bizare despre el, în care se vorbea despre faptul că anumite cunoștințe și informații dobândite de generațiile anterioare ar putea fi stocate în creier. Cu toate acestea, fotbalistul nu crede o iotă din cele spuse, dar ceea ce e cu adevărat straniu abia acum urmează.

Rory a mai dezvăluit că atunci când s-a trezit din comă, era 100% sigur că are doar 10 ani și, în același timp era convins că este actorul Matthew McConaughey. Apoi, au urmat deficiențele de memorie, pentru că băiatul nu putea ține minte nimic pentru o perioadă mai lungă de un sfert de oră. Într-un final, acesta și-a revenit în totalitate și s-a apucat din nou de sportul lui preferat, dar la un nivel mult mai mic, pentru că nu mai poate avea performanțele anterioare problemelor medicale. Drept urmare, s-a hotărât să pornească un alt tip de activitate, atâta vreme cât randamentul în fotbal era unu dramatic scăzut. Așa a dobândit o pasiune nouă și a înființat un salon de dedicat exclusiv bărbaților.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.