Femeia ajunsă după gratii după o noapte cu amantul

Brenda Barattini, o femeie în vârstă de 28 de ani, a fost condamnată la 13 ani de închisoare, în urma unui moment intim cu un bărbat însurat.

 Amantul Brendei, în vârstă de 48 de ani, a avut impresia, pentru puțin timp, că este cât pe ce să aibă cea mai tare partidă de amor din întreaga lui viață, dar totul s-a încheiat dramatic. În timpul actului, femeia a reușit să-i taie penisul cu nişte foarfece, iar totul a culminat cu un proces în urma căruia instanța de judecată a condamnat-o la închisoare pe Brenda.

„Îmi pare extrem de rău pentru ce am făcut, nu am niciodată intenția de omorî pe cineva. Cer, cu toată vehemența, să se facă dreptate. Mi-am distrus viaţa dintr-o eroare și vreau ca judecătorul să revina asupra deciziei”, au fost declarațiile femeii.

Până la urmă, femeia a fost condamnata la 13 ani de pușcărie, iar avocatul ei a contestat această sentință, invocând faptul că nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria Argentinei ca cineva să fie condamnat pentru tentativă de omor, după vătămarea penisului.

Motivul halucinant pentru care Brenda a recurs la acest gest? Potrivit acesteia, amantul o filma şi le trimitea imagini intime prietenilor lui. Drept urmare,Brenda a pregătit un fel de joc erotic, dar scopul clar ar fi fost acela de a-i tăia bărbatului organul genital.  şi a fost lăsat într-o baltă de sânge. Vecinii au fost cei care l-au găsit într-o baltă de sânge. Partea bună este că a rămas în viață, însă a avut nevoie de mai multe operaţii de reconstrucţie a bărbăției.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.