Dan Negru a împlinit 51 de ani. Care a fost cel mai inedit cadou primit vreodată

Ziua de 23 februarie este una specială pentru Dan Negru. Prezentatorul și-a sărbătorit una dintre cele mai frumoase zile de naștere și a povestit și ce emisiunea urmează să aibă la Kanal D. Un quiz show de cultură generală care, crede prezentatorul, va prinde bine la public.

„Sunt doar un prezentator harnic, care și-a făcut meseria corect”

„Vrem sa readucem quiz show-ul la televizor. E marea noastra miză! Sper să reușim să facem asta pe o piață TV unde quiz-ul cu cuvinte si cultură generală a dispărut. E mult spus și nedrept pentru că nu sunt deloc printre cei mai apreciați oameni de TV. Sunt doar un prezentator harnic, care și-a făcut meseria corect”, a mărturisit Negru.

“Mi-au adus cadou un cal”

Într-un alt interviu pentru Playtech, Dan Negru și-a amintit și de cel mai surprinzător dar pe care l-a primit vreodată. E vorba de un cal, cu care a stat în curte două zile, până i-a găsit un loc unde să trăiască.

„Am primit un cal cândva de ziua mea. Făceam „Echipa Fantastică”, primul meu kids-show și cei de atunci mi-au adus cadou un cal. M-am bucurat vreo 5 minute până când au plecat cei care mi-au dat cadoul.

Îți dai seama cum am arătat eu cu un cal de căpăstru în mijlocul drumului. Era secvență de film. A fost îngrozitor apoi să-i găsesc un loc unde să-l las. Am reușit până la urmă, dar vreo două zile am avut un cal în curte. Îți dai seama ce șoc au avut vecinii. Ăla, da, cadou. Dar, după calul ăla, orice cadou e suportabil”, a mai spus prezentatorul.

Cățelul de jucărie din copilărie

Cât privește zilele de naștere din copilărie, Negru a mărturisit că toate au fost minunate și nici acum nu a aruncat un cadou primit de la părinți pe care l-a adorat: un cățel de jucărie.

„O să-ți arăt o poză cu un cățel de jucărie pe care-l am de la vârsta de un an. Mi l-au dat ai mei și am poza de atunci. Am cățelul și azi, de 51 de ani. L-am purtat după mine peste tot”, și-a amintit Dan Negru.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata