Femeia care a adus-o pe lume pe Elena Udrea suferă cumplit de când a auzit decizia judecătorilor.
Elena Udrea și-a închiriat casă în Bulgaria pe o perioadă de șapte ani
Iubitul Elenei Udrea nu știe cum să se mai descurce. Potrivit informațiilor oferite de Impact, după ce s-a trezit cu poliția la poartă care o căuta pe blondă, mamei acesteia i s-a făcut rău după ce a văzut la televizor ce condamnare a luat fiica ei. În aceste condiții, bărbatul l-a chemat de urgență pe medicul de familie. În mod normal ar fi venit ambulanța, însă nu s-a dorit ca presa să afle.
Elena Udrea se află și acum în Bulgaria
Fostul ministru al Turismului a plecat din țară, spre Grecia, cu câteva ore înainte să afle de sentința judecătorilor. Din păcate, aceasta a făcut o mare greșeală și a vorbit la telefon, fiind astfel prinsă de polițiștii din Bulgaria și reținută de autorități la Vama Kulata în momentul în care voia să treacă în Grecia. În prezent ea se află în arest în Bulgaria. Ea urmează să fie extrădată în România, însă vineri procesul a fost amânat. Motivul? Nu a existat nici un translator acreditat pentru a traduce documentele din limba română.
Udrea a mai fugit din țară în 2018
Este a doua oară când Elena Udrea încearcă să-și păstreze libertatea. În 2018 ea a fugit din țară și a fost prinsă în Costa Rica. S-a reîntors în România după ce sentința de șase ani de închisoare cu executare din dosarul Gala Bute a fost anulată ca urmare a intervenției CCR.