A fost marea lui dorință. Cum se simte Florin Ristei în calitate de jurat la X Factor

La 33 de ani, Florin Ristei se poate considera un om împlinit. A câștigat X Factor și și-a îndeplinit marea dorință. Cum se simte acum în calitate de jurat.

A câștigat X Factor acum șapte ani, iar acum stă în scaunul de jurat. Cum e viața lui Flori Ristei în această ipostază.

A fost marea lui dorință. Cum se simte Florin Ristei în calitate de jurat la X Factor

Cu câțiva ani în urmă, Florin Ristei a câșigat concursul de talente XFactor, îndeplinindu-și un vis. Acum, a devenit jurat la emisiunea care l-a consacrat. Puțini sunt cei care știu că încă de atunci, Florin și-a dorit să revină la concursul care l-a făcut celebru. Dar pe scaunul de jurat. Și a reușit.

florin ristei

„A fost una dintre dorințele mele, încă de acum 7 ani, când am câștigat, să ajung în juriul „X Factor. E un pas important pentru mine, în carieră, și sunt foarte mândru de poziția pe care o ocup acum.”, a spus artistul, pentru viva.ro. Doar că nu e atât de îngăduitor cu concurenții, așa cum s-ar fi așteptat unii și alții. „Nu pot fi blând, pentru că sunt o fire critică și perfecționistă. Sper ca asta să nu-i afecteze pe concurenți, ci, din contră, să îi ambiționeze și să vină și mai pregătiți.”, a mărturisit Florin.

Citește și  Loredana Groza trece prin clipe grele. Artista e în doliu și suferă cumplit

Loredana a fost o surpriză plăcută pentru mine

Artistul se află la aceeași masă cu cei mai celebri artiști din România, inclusiv cu Delia care i-a fost mentor. Și e foarte bucuros că a fost primit cu brațele deschise de aceștia.

„Cu Delia mă cunosc de multă vreme, mi-a fost și mentor, și am o relație foarte bună. Cu Ștefan Bănică tocmai am avut o colaborare muzicală online, în timpul stării de urgență, și ne-am înțeles foarte bine. Avem energii compatibile. Iar Loredana a fost o surpriză pentru mine. Plăcută! Nu ne cunoșteam foarte bine înainte de a ne așeza la masa juriului, însă este o prezență senzațională, care a știut să nu mă facă să mă simt ușor outsider.”, a povestit el, pentru sursa citată.

 

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.