A fost ucisă și pusă într-o valiză, apoi incendiată pe un câmp. Presupușii criminali ai Sabinei au fost reținuți

Povestea unei tinere din Ghimpați, ucisă și pusă într-o valiză, a îngrozit România. După zile întregi de cercetări, presupușii criminali au fost reținuți.

Presupușii criminali ai femeii ucise în Ghimpați au fost reținuți. Aceștia urmează să fie duși la Tribunalul de la Giurgiu, cu propunerea de arestare preventivă.

A fost ucisă și pusă într-o valiză, apoi incendiată pe un câmp. Presupușii criminali ai Sabinei, au fost reținuți

Femeia ucisă se numește Mihaela Sabina Mircea și și-a pierdut viața la 32 de ani, lăsând în urmă un copil de doar opt ani. Tânăra locuia în Buftea, era divorțată și lucra într-un salon de masaj erotic.  Potrivit antena3.ro, criminalii au stat împreună cu victima într-un cartier din București, acolo unde se crede că ar fi fost înfăptuită crima. Sabina a fost omorâtă, apoi corpul său pus într-o valiză și dus pe un câmp din Ghimpați, unde i s-a dat dat foc. E greu de spus ce i-a făcut pe criminali să ia o asemenea decizie, dar organele de poliție susțin că e posibil ca totul să fi pornit de la o ceartă. Probabil cauzată de gelozie. Pentru că timp de o săptămână nimeni nu a anunțat absența femeii de acasă, poliția a avut o misiune foarte grea de a o identifica.

Citește și  Bianca Drăgușanu vrea să șteargă tatuajul cu Alex Bodi

Criminalilor li s-a făcut rău în timpul anchetei

Cei trei presupuși criminali, un bărbat și două surori, au fost acum găsiți și luați la întrebări. În urma audierilor, aceștia au mărturisit că Sabina a consumat insecticid, iar ei au vrut să o ajute. Așa au motivat aceștia rănile de la nivelul toracelui. Ei vor fi duși la Tribunalul din Giurgiu și duși în fața magistraților, cu propunere de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile. În timpul anchetei, criminalilor li s-a făcut rău și a fost nevoie de intervenția medicilor.

criminali sabina

Martor cheie într-un dosar de înșelăciune

Mihaela Sabina Mircea era și martor cheie într-un dosar de înșelăciune. Un cetățean norvegian a fost păcălit de câteva persoane cu suma de 100.000 de euro. Tânâra îl cunoștea bine pe norvegian, acesta sprijinind-o de mai multe ori după ce a găsit-o cerșind pe stradă. Potrivit declarației acestia, a întâlnit-o pe Sabina în 2016, a ajutat-o să se mute și i-a găsit un loc de muncă. La clubul unde a angajat-o, aceasta era o femeie decentă nu se ocupa de prostituție.

Citește și  Fosta iubită a lui Costi Ioniță a fost violată

Când tânăra a auzit de necazul bărbatului, a început să întrebe în stânga și în dreapta și a aflat cine sunt vinovații. Unii stăteau chiar lângă ea. Potrivit libertatea.ro, aceasta i-a trimis norvegianului fotografii cu casele celor implicați în escrocherie. Astfel, s-a aflat că aceștia au făcut investiții în Marea Britanie. Ulterior, bărbatul a făcut plângere și au fost deschise două dosare, unul în România, celălalt în Marea Britanie. Sabina era martor în ambele anchete.

 

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.