Actrița Adriana Trandafir a fost în moarte clinică

Un mare talent al României, actrița Adriana Trandafir a mărturisit că a fost în moarte clinică.

Nu a avut deloc o viață lipsită de griji și a trecut prin cel mai greu moment al vieții sale, atunci când a fost în moarte clinică.

Actrița Adriana Trandafir a fost în moarte clinică

La 63 de ani, Adriana Trandafir are tot ce-și poate dori, plus imensa dragoste a publicului. Dar actrița nu a avut o viață fără probleme. Femeia care a a făcut atâtea generații de oameni să zâmbească prin rolurile interpretate, a trecut printr-un moment care a marcat-o pentru întreaga viață. A fost în moarte clinică. Totul s-a întâmplat, după ce fostul soț a câștigat în instanță custodia fiului lor. Atunci a făcut un șoc anafilactic. „Am avut multe perioade de cumpănă la viața mea, dar moartea clinică a fost una dintre cele mai grele.

Am făcut șoc anafilactic și am intrat în moarte clinică chiar de ziua mea, când împlineam 33 de ani

Faptul că în momentul în care am pățit acest lucru a fost lângă mine o prietenă din grădiniță pe care nu o mai văzusem de mulți ani și ne întâlnisem atunci a fost un semn. Mă simțeam rău, iar prietena mea m-a dus la Spitalul CFR2, în curtea căruia am și murit. Acum vorbesc atât de lejer despre acest fenomen .. moartea.

Citește și  Cătălin Botezatu are grave probleme. Gestul care l-ar putea costa viața

adriana trandafir

Am văzut cum am ieșit din corpul meu și eram foarte uimită. Mi-a părut foarte rău că m-am întors, pentru că îmi era bine acolo unde ajunsesem. M-am gândit mult la momentul acela și la reacția doctorului, care se uita mirat la mine. Tot repeta: «Nu se poate ca fata asta care este trecută în fișă ca fiind decedată să își revină»”, a declarat aceasta în revista Taifasuri.

Tata a fost martor la proces împotriva mea

Și mai dureros a fost faptul că propriul tată a fost atunci martor la proces împotriva ei.

„Nu actrița Adriana Trandafir a pierdut copilul, ci mama Adriana Trandafir. Meseria nu avea nicio legătură. M-am gândit de multe ori dacă tot așa ar fi stat lucrurile dacă eram vânzătoare. Știu că, în aceeași perioadă, a divorțat și Anca Sigartău, și judecătorii de pe Pământ i-au încredințat cei trei copii ei. Acum, dacă mă întrebi, nici nu știi ce să mai crezi despre justiția de pe Pământ, sunt sigură că cea din Cer mi-a dat dreptate mie. (…) Pentru că tatăl meu a fost martor împotriva mea la divorț, rămăsesem fără familie, fără copil, fără părinți, fără niciun sprijin. Se pare că profesia a fost cea care m-a ajutat. A fost o clipă în care m-am gândit să renunț la viață, la tot, dar îngerul meu mi-a zis: u, nu, tu ai un drum de făcut și mai avem lucruri de rezolvat!, a declarat actrița.

Citește și  Fratele lui Nicolae Ceușescu, cumătrul îndrăgitei Cornelia Catanga. I-a botezat copilul

 

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.