Anul acesta, Sibiul va avea un brad de Crăciun de 130.000 de euro

Locuitorii din Sibiu așteaptă cu sufletul la gură momentul Crăciunului. Aceștia vor să vadă bradul în valoare de 130.000 de euro.

130.000 de euro. Atât costă bradul care va fi amplasat în Piața Mare din centrul Sibiului.

Anul acesta, Sibiul va avea un brad de Crăciun de 130.000 de euro

Chiar dacă situația din întreaga lume nu este deloc cea dorită, cei din Sibiu se pregătesc de sărbătoarea de Crăciun. Cu mici, cu mari, oamenii își doresc să vadă cum arată bradul, care costă 130.000 de euro. Acesta urmează să fie montat în Piața Mare centrul orașului. S-a păstrat și tradiția târgului de Crăciun, care va fi deschis între 13 noiembrie 2020 – 3 ianuarie 2021, spune publicaţia locală Tribuna.

Uriașul brad a fost achiziționat anul trecut

Superbul brad de Crăciun de 24 de metri a fost achiziționat anul trecut iar pentru acesta Primăria a scos 631.000 de lei, adică aproximativ 130.000 de euro. Acesta are o înălţime de 24 de metri. “ (…) Suprafața evenimentului a fost lărgită considerabil, adăugând și Piața Mică și Str. Nicolae Bălcescu la zona de vizitat. Spațiile de plimbare din Piața Mare sunt lărgite, zona de gastronomie organizată cu locuri suficiente pentru stat la masă (în picioare) (…)”, au mărturisit organizatorii pe pagina evenimentului. Evenimentul este organizat de Asociația Events For Tourism și cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

Primele decorațiuni pentru Crăciun au început să fie montate și și în Craiova

Deși mai e ceva timp până la Crăciun și la Craiova au început să fie montate decorațiunile pentru sărbători. Autoritățile spun că au luat această decizie pentru a bucura oamenii. Din păcate însă anul acesta în centrul orașului nu vor mai fi spectacole de Craciun și de Revelion. De asemenea, pentru ca aglomerația să fie evitată, nu vor mai fi amplasate nici căsuțele tradiționale.  Pe de altă parte, în orașe cu tradiție precum Viena, Praga sau Budapesta, decorarea începe în noiembrie sau chiar la începutul lunii decembrie.

 

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.