Ce avere a  avut Diego Maradona. Guvernul a anunțat doliu național pentru cinci zile

Geniul fotbalului românesc a murit la 60 de ani. Ce avere a avut Diego Maradona și cine o va moșteni.

De-a lungul carierei sale, Diego Maradona a câștigat mulți bani. S-a aflat la cine se va duce averea.

Ce avere a  avut Diego Maradona. Cui îi vor rămâne toți banii

A câștigat cupa Mondială în anul 1986 și a făcut istorie la Napoli. Acesta a trecut la cele veșnice pe 25 noiembrie în propria locuință, în urma unui infarct. Cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor fusese internat în spital și operat de un cheag de sânge pe creier. Notorietatea i-a adus acestuia o avere considerabilă, iar banii mulți au venit mai ales după ce acesta nu a mai fost văzut pee teren. De altfel, printre cele mai bănoase contracte a fost cel cu Coca Cola. Din averea imensă a acestuia, din păcate nu au mari rămas decât 100.000 de dolari. Totodată, potrivit https://tacataca.prosport.ro/, Diego a câștigat lunar de la Dorados 150.000 de dolari pe lună. Ce-I drept, într-un szon i-au intrat în buzunar nu mai puțin de 1,6 milioane de dolari. Din nefericire însă, banii se duceau pe droguri și alcool.

A avut mult probleme de sănătate în ultima perioadă

Maradona a avut însă probleme de sănătată de-a lungul timpului, în 2005 suferind o operație de bypass gastric pentru a putea veni de hac kilogramelor  în plus. Din păcate, în 2015 a trevuit să facă aceeași operație. Internat a fost în spital și anul trecut, după ce a suferit de o internă din zona stomacului.

Doliu national pentru cinci zile

După vestea teribilă despre moartea geniului Maradona, Zlatan Ibrahimovic a dat și primul mesaj dureros. „Maradona nu a murit, el este nemuritor! Dumnezeu a dat lumii cel mai talentat fotbalist din istorie. Va fi veșnic!”, a relatat Zlatan Ibrahimovic pe rețeaua socială. În memoria celui ce a fost geniul fotbalului, președintele Argentinei a declarat doliu national pentru cinci zile.

 

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.