Cele mai frumoase tradiții ale lunii decembrie. De Ignat nu ai voie să faci altceva decât să tai porcul

Decembrie sau luna lui Undrea, așa cum este cunoscută din cele mai vechi timpuri, este, fără îndoială, cea mai așteptată. Care sunt cele mai frumoase tradiții ale lunii decembrie.

Decembrie nu este doar o lună încărcată de sărbători, ci și de obiceiuri și superstiții. Care sunt cele mai frumoase tradiții ale lunii decembrie, ce trebuie păstrate.

Cele mai frumoase tradiții ale lunii decembrie. De Ignat nu ai voie să faci altceva decât să tai porcul

Prima mare sărbătoare a lunii este cea a sfintei mucenice Filofteia de la Argeș, celebrată pe data de 7 decembrie. Originară din Bulgaria, moaștele i-au fost aduse, după voința ei din timpul vieții, în urmă cu 700 ani, la biserica Curtea de Argeș. Tradiția spune că de când au pășit pe pământ românesc, sfintele moaşte săvârşesc multe minuni.

Tămăduind tot felul de boli şi aduc alinare credincioşilor care se roagă cu evlavie şi cu credință. Potrivit timpul.md, pe data de 12 decembrie este sărbătorit Sfântul Spiridon, patronal ciubotarilor. Se spune că cine va ține post în această zi va avea casa păzită, va avea spor la lucru pe camp și va fi ferit de lovituri și boli.

Citește și  Oana Zăvoranu, prinsă la înghesuială. Vedetele s-au aliat împotriva brunetei. O dau în judecată

Pe 20 decembrie se face pomana porcului

O altă mare sărbătoare este pe data de 20 decembrie. Este vorba de Ignat, nume dat sărbătorii de Sfântul Mucenic Ignatie Teo­fo­rul, parte din rămășițele sale pământești aflându-se și la Mânăstirea Tismana. Tradiția spune că de Ignat, nimeni nu are voie să facă altceva decât să taie porcul. Cu sângele scurs, se va face semnul crucii pe fruntea celor mici, pentru a fi sănătoși tot anul. De asemenea, pe data de 20 decembrie are loc pomana porcului.

Între Ignat și Crăciun se vor deschide mormintele

Tot tradiția spune că între Ignat și Crăciun s-ar deschide mormintele și sufletele morților ar veni printre cei vii. Acesta e motivul pentru care pe data de 22 decembrie, în unele regiuni se mai face Deschiderea mormintelor, când se pregătesc mese copioase pentru cei stinși din viață. Se crede că cine le cere ajutor atunci celor trecuți în neființă, vor primi tot ce au nevoie.

Citește și  Anna Lesko e pusă pe fapte mari. Pe cine a pupat artista la emisiunea Ferma

 

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.