Daniel Onoriu e supărat pe soție. A anunțat că divorțează, apoi s-a răzgândit

Recent, Daniel Onoriu și-a șocat fanii când a declarat pe rețelele de socializare că vrea să divorțeze de soția sa. Gândul acesta nu l-a ținut mult, pentru că ulterior a revenit și a spus că a fost doar o glumă, deși e supărat că ea nu vrea să facă copii.

Am cerut-o de nevastă a două zi, iar peste alte două săptămâni mi-a devenit soție la starea civilă

„Divorțez de frumoasa Isabela, soția mea de aproape 6 ani. De ce? O să va detaliez tot: Ne-am cunoscut pe facebook, cum i-am văzut fotografia m-am îndrăgostit de ea.

Am cerut-o de nevasta a două zi, iar peste alte două săptămâni mi-a devenit soție la starea civilă. În toți acești ani ne am plimbat-o în multe țări. Excursii minunate și câteva țări extotice: Zanzibar, Turcia 6 luni de vreo 8 ori, Egipt de 3 ori, Olanda, Austria, Dubai de două ori, Abu Dabhi ETC…..Mașina mea e pe numele ei, banii sunt toți pe cardul ei.

„Cu toate astea femeia asta nu apreciază nimic. M-a lasăt singur prin țară, călătoresc singur, azi mi-a dat KO când mi-a zis că nu vine cu mine la curse”

Sunt romantic, o să va dau două exemple: M-am dus într-o seară la un nene care vindea flori și am luat un buchet frumos și i-am zis să vadă la ce terasă stăm și a venit la noi la masă unde i-a dăruit florile.

În Egipt i-am luat un lanț destul de mare, de fapt 3, dar unul era mare și l-am rugat pe recepționer să mă urmărească și să o premieze cu titlul: noi hotelul etc oferim câte un cadou lunar celei mai frumoase femei din resort. (…) Cu toate astea femeia asta nu apreciază nimic.

M-a lasăt singur prin țară, călătoresc singur, azi mi-a dat KO când mi-a zis că nu vine cu mine la curse. Ea știe prea bine că aceste curse înseamnă totul pentru mine. (…)

Suntem împreună de 6 ani și nu vrea să facem copii. Asta e, nu mă mai doare nimic și abia aștept să ne vedem fiecare de viață lui separat”, a scris Daniel Onoriu.

Am făcut toată șmecheria asta ca să vadă sponsorii la televizor

„Pe nevasta mea o iubesc din toată inima. E cea mai curată femeie de pe planetă.(…) E frumoasă de mor. (…) Isabela, te iubesc din toată inima mea, așa cum te-am iubit din prima clipă când ne-am cunoscut. N-o să divorțez niciodată în viața mea de tine! (…) Am făcut toată șmecheria asta ca să vadă sponsorii la televizor. În direct vă spun acum că totul a fost ceva de geniu.

Mă văd oamenii la televizor, mă caută ziariștii, mă caută televiziunile și se văd sponsorii mei. De asta îmi dau bani, pentru reclamă”, a declarat pilotul de raliuri la Antena Stars.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata