De ce George Burcea și Viviana Sposub nu se afișează împreună

Au început să aibă o relație de puțin timp, dar încă George Burcea și Viviana Sposub nu se afișează împreună. Care să fie motivul?

Chiar dacă toți știu că George Burcea și Viviana Sposub au trecut la alt nivel al relației, totuși aceștia nu se afișează împreună. Ce motiv să aibă?

De ce George Burcea și Viviana Sposub nu se afișează împreună

S-au îndrăgostit unul de celălalt, dar George Burcea și Viviana Sposub nu se afișează împreună. De ce? Potrivit clair.ro, cei care le-au impus acest lucru este chiar PROTV-ul. Potrivit contractului semnat pentru emisiunea Ferma, aceștia ar trebui să plătească o amendă usturătoare. Se pare că e vorba de 10.000 de euro, sumă pe care nici unul dintre ei nu ar fi în stare să o scoată din buzunar. De aceea, George și Viviana, chiar dacă se află în același loc, pun fotografii separat.

viviana sposub

George i-a dat viața peste cap tinerei

Chiar dacă a venit în acest concurs pentru că își dorește marele premiu, planurile Vivianei au fost date total peste cap de George. Iar ceea ce a declarat înainte de a intra în emisiunea Ferma, acum nu mai e valabil. “N-am venit aici să mă cuplez. Că dacă mă cuplez, îmi iau gândul de la premiu și de la ce am eu de făcut. Eu de obicei când mă îndrăgostesc, uit de tot și nu-mi mai pasă de nimic. Deci nu am venit să mă îndrăgostesc aici că vreau să-mi iau apartament. Eu vreau să câștig și să-mi iau apartament. Deci la mine ori asta, ori o relație. Și prefer să-mi iau apartament decât să-mi găsesc un iubit”.

Citește și  Cătălin Măruță, distrus de divorțul finilor săi Pepe și Raluca

Actorul recunoaște că s-a îndrăgostit

La rândul său, George spune că nu știe cum a ajuns să se îndrăgostească de Viviana. Pe de altă parte, nu ratează nici o ocazie ca să o denigreze pe mama copiilor săi, Andreea Bălan.

“Mi-a zis că nu voi ajunge niciodată să fac banii pe care îi face ea. (…)Toată lumea spune că ne-am despărţit la patru luni de la nuntă, dar mulţi uită că noi am făcut o nuntă în America, în 2017. Relaţia noastră era fracturată de mult timp, nu s-a stricat totul în patru luni.

Intr-un cuplu este foarte important să respecţi jobul partenerului, visurile lui şi focul care-l mână spre punctul cel mai înalt. În momentul în care pentru unul dintre cei doi parteneri nu există şi visul celuilalt sau, mai mult, i-l calci în picioare de câte ori ai ocazia, se duce totul de râpă”, a declarat actorul.

Citește și  Soția lui John Lennon, Yoko Ono, este imobilizată în scaunul cu rotile

 

 

 

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.