Dezvăluiri sincere ale Ronei Hartner. A vrut să se sinucidă

A trecut prin cele mai cumplite momente atunci când a aflat că are cancer la colon. Dezvăluiri sincere ale Ronei Hartner despre momentul în care a vrut să se sinucidă.

A vrut să se sinucidă, după ce a aflat că are cancer la colon. Rona Hartner este acum vindecată și liniștită.

Dezvăluiri sincere ale Ronei Hartner. A vrut să se sinucidă

Este una dintre cele mai sincer vedete ale României și a recunoscut că a vrut să se sinucidă. Dar Rona Hartner a reușit să treacă cu bine peste toate problemele, să învingă depresia și să fie fericită.  „Eu am avut trei tentative de sinucidere la 18 ani. Am plecat noaptea pe mare, la 2 Mai. O persoană m-a salvat, am numit-o îngerul meu păzitor.

Această persoană a apărut de trei ori în viața mea. Mereu vine în situațiile critice. Nu știu cine e sau cum o cheamă. Atunci am înțeles că nu era momentul ca eu să pier”, a declarat Rona Hartner, potrivit viva.ro.

rona hartner

Cum a reușit să treacă cu bine peste perioada în care a fost bolnavă

„Am luat lămâi din pom de la mine, adică bio, le-am pus în miere la macerat și, în fiecare dimineață, beam pe stomacul gol chestia asta. Am mai luat spirulină și mi-am refăcut fierul. Am luat vitamina C și mi-am refăcut tonusul. Am înotat în fiecare zi.

Am decis să uit fiecare etapă a chimioterapiei, a cancerului, a bolii, ca să nu intru în sistemul de victimizare”, a spus marea artistă. Rona spune că tot ce a fost mai greu a trecut, dar trebuie să fie sub observația medicilor timp de cinci ani de acum încolo.

”Timp de 5 ani trebuie sa fiu sub observatie. Adică din 6 în 6 luni fac analize totale, colonoscopie, computer tomograf, de toate. Sfatul meu pentru oamenii care au oboseli ciudate să mearga la analize. Pentru că noi, în România, am avut totuși Cernobâlul. Să nu uităm că este o țara foarte poluată. Eu spun să-și facă fiecare, începând de la 30 de ani, controale. E mai bine din timp. În cazul meu… am fost norocoasă că am găsit-o la timp. Peste un an ar fi fost prea târziu. Eram în faza 3 A, mai urma faza 3 B și 4. Și 4 este “bye-bye”. Eram foarte aproape….”, a declarat Rona.

 

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.