După 24 de ani în slujba Domnului, un preot catolic renunță la preoție, pentru că s-a îndrăgostit

Această veste a zguduit din temelii biserica din Orleans și a stârnit un val de controverse în rândul enoriașilor. Părintele Christophe Chatillon, rectorul catedralei din Orléans, a anunțat public sâmbătă, 28 ianuarie, că renunță la carieră pentru că s-a îndrăgostit de o femeie.

Unul dintre apropiații părintelui Chatillon, diaconul Yann de Pinieux, spune că la ultima lor întâlnire, rectorul i-a mărturisit că dorește să renunțe la preoție.
„La început am fost foarte surprinși să auzim asta, nu ne așteptam la o plecare”, relatează diaconul, care recunoaște că această plecare este „o decizie foarte dureroasă” , „dar a făcut-o cu atât de mult tact’’.
„Este decizia lui personală, mă abțin să judec”

Christophe Chatillon, rectorul Catedralei din Orléans din 2016, a ales să explice credincioșilor motivele plecării sale într- o scrisoare emoționantă publicată pe site-ul parohiei sale.

„ De foarte multă vreme, bucuriile misiunii și ale vieții frățești mi-au permis să compensez frustrările legate de slujirea preoțească, și mai ales de celibat: astăzi nu mai este cazul” , scrie el, înainte de a declara clar. că la 53 de ani a făcut alegerea de a renunța la preoție pentru că s-a îndrăgostit de o femeie.
„Este decizia lui personală, mă voi abține să judec, nu am trăit ce a trăit el, așa că nu aș merge mai departe”, a declarat prietenul părintelui Chatillon, diaconul Yann de Pinieux. 

Totul s-a făcut în acord cu episcopul de Orléans, Monseniorul Blaquart, care s-a arătat șocat într-un comunicat de presă. Și credincioșii au fost surprinși, dar mare parte dintre ei au înțeles situația.

„În acest moment ne punem întrebări, dar îmi spun că toată lumea are dreptul să trăiască această viață. De ce nu? Trebuie să știi și să evoluezi. Nu trebuie să judecăm, nu am o viziune negativă  asupra acestei decizii” , a comentat un enoriaș din Orléans.

Mai departe, un tânăr credincios din Saint-Denis-en-Val consideră că este „respectabil că a anunțat public”. „Cred, ca om credincios, că nu trebuie să judecăm pentru asta. Nici nu cred că putem spune că a abandonat religia”, a mai declarat enoriașul.

Povestea părintelui Chatillon este neobișnuită și totuși mai comună decât s-ar putea crede, notează cotidianul france3. Pe de altă parte, puțini sunt cei care, au curajul să recunoască totul public.

Citește și  PROBLEME LA ÎNMORMÂNTAREA IULIEI, SINUCIGAȘA DIN TIMIȘOARA. PREOȚILOR NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ

 „În anumite momente, ei experimentează această iubire și apoi sunt depășiți de vinovăție, rușine’’
Un sentiment pe care îl împărtășește și Yann de Pinieux: „L-am sprijinit cu bucurie în decizia pe care o luase și care era cu adevărat importantă în raport cu el însuși, în raport cu biserica, în raport cu viața lui și ceea ce a trăit”.

Contactat, părintele Châtillon a declarat că, din cauza scandalului creat, preferă să nu mai discute despre acest subiect.