Fiți atenți ce numere folosiți. Există cifre care vă aduc ghinion

Dacă până acum toată lumea fugea de numărul 13, mai nou există și alte cifre care vă aduc ghinion.

Se sperie cineva de cifre care vă aduc ghinion? Nu folosiți orice fel de numere spun specialiștii, pentru că s-ar putea să aveți surprize neplăcute.

Fiți atenți ce numere folosiți. Există cifre care vă aduc ghinion

Un număr care în ultima perioadă a ajuns să sperie foarte mult este 39. Cifra este evitată cât mai mult posibil de locuitorii din Afganistan dar și din alte țări. Chiar dacă motivul real nu se cunoaște cu exactitate, se pare că cele două cifre care însumează numărul 39 au legătură directă cu prostituția și traficanții de carne vie.

Această superstiție se spune că îi afectează cel mai mult pe conducătorii auto ale căror automobile conțin cifra 39. Chiar dacă nu au nici cea mai mică vină, aceștia au devenit băiata de joc a colegilor de beaslă, dar și ținta unui comportament cu totul ieșit din comun al simplilor cetățeni. Puși într-o asemenea situație, șoferii au început să caute soluții care de care mai ciudate să iasă din impas. Iar cea mai folosită în acest moment este darea de mită pentru a nu mai primi plăcuțe de înmatriculare care conțin cifra 39.

Italienii, speriați de numărul 17

Tot ca simbol al morții este perceput numărul 17 de către italieni. Și asta deoarece scrierea acestuia în cifre romane (XVII) și rearanjată se transformă în… VIXI. Cuvânt a cărui traducere aproximativă din latină înseamnă „viața mea s-a terminat”. Ca să alunge ghinionul cât mai departe, multe hoteluri din Italia nu au camera numărul 17. Iar în unele avioane ale Alitalia rândul 17 lipsește cu desăvârșire.

Indienii nu vor să ajungă de numărul 26

La rândul lor, indienii fug cât pot mai mult de numărul 26. Și asta pentru că majoritatea dezastrelor care s-au petrecut în ultimii ani în această parte a lumii au avut strânsă legătură cu această cifră. Tsunami din 2004, în urma căruia au murit mii de oameni, a avut loc pe 26 decembrie. Iar pe 26 ianuarie 2001 provincia Gujarat a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea de 7,7 grade Richter, care a lăsat în urmă mii de morți.

Dar asta nu e tot, pentru că și atacurile teroriste din Mumbai din anul 2008 au început pe tot 26 noimbrie. Și s-au soldat cu sute de morți. Potrivit publika.md, cât privește numărul 7, acesta aduce întotdeauna schimbări bune, pentru că este numărul abundenței și al progresului.

 

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.