Gaura Glorioasă, portalul către Iad? Ce se întâmplă în California

Potrivit specialiștilor, atunci când nivelul apei din rezervorul lacului Berryessa, din partea superioară a Barajului Monticello, se ridică prea mult, se formează un vârtej imens și o uriașă gaură.

Gaura Glorioasă, portalul către Iad? Ce se întâmplă în California

Dacă pasionații de paranormal vorbesc despre legătura Găurii Glorioase cum e cunoscută de localnici cu necuratul, specialiștii spun că de fapt este vorba de un deversor care a fost construit de ingineri în jurul anilor 1950. Doar că structura este cunoscută ca gura-clopot și toată lumea care a privit imaginea s-a cutremurat.

Un spectacol inedit l-a dat acest loc în 2017, dar și în 2019, când a fost un sezon ploios, iar mii de oameni s-au strâns să vadă ce se întâmplă cu Gaura Glorioasă. Din fericire, nimeni o persoană nu a suferit vreun accident, pentru că rezervorul este izolat și nimeni nu are voie să se plimbe cu barca sau să înoate în acel loc. Chiar și așa, se cunoaște faptul că în 1997, o femeie a vrut să înoate spre structura de ciment, dar apa a fost mult prea puternică. Medicii care au ajuns cât au putut de repede la fața locului, nu au mai putut să facă nimic…

Citește și  Anunțul care zguduie showbizzul. Pepe divorțează. Artistul a spus totul pe pe contul său oficial de YouTube

Apa se scurge toată în același timp

Oamenii spun că nu vârtejul este foarte puternic, ci faptul că apa se scurge toată în același timp. Se vorbește chiar că în fiecare secundă gaura, care are 22 de metri, ar absorbi aproximativ 1360 de metri cubi de apă. În anul 1950, când constructorii au ridicat structura s-au gândit că va fi folosită doar în cazuri de maximă urgență.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata