Ionuț Dolănescu și-a vândut locuința din America ca să repare casa din Caimatei

Pandemia și scumpirea materialelor de construcții l-a adus pe Ionuț Dolănescu într-o situație grea, așa că a vândut una dintre locuințele pe care le are în America pentru prețul de 400.000 de euro.

„Chiar și efectele perioadei de pandemie, când nu am putut cânta din cauza restricțiilor știute de toată lumea, au avut rolul lor”

„Scumpirea fără egal a materialelor de construcții mi-a dat peste cap toate planurile gândite inițial. Chiar și efectele perioadei de pandemie, când nu am putut cânta din cauza restricțiilor știute de toată lumea, au avut rolul lor. Dar ceea ce m-a luat și ne-a luat pe toți prin surprindere a fost scumpirea fără precedent a materialelor de construcții.

După un an de șantier nu mai cred că vom termina anul acesta, așa cum speram inițial. Îmi doresc ca să finalizez cât mai repede repararea acoperișului, pentru ca sezonul rece să nu ne dea ocazia altor probleme dificile.

Nici nu vreau să mă gândesc la suma totală pe care o am de cheltuit până la finele lucrărilor

Nu vă ascund că mi-am vândut o proprietate de peste ocean, din Statele Unite ale Americii, ca să fac rost de banii necesari reparației. Am dat acea casă cu 400.000 de dolari și jumătate dintre ei i-am folosit deja în contul casei din București.

Nici nu vreau să mă gândesc la suma totală pe care o am de cheltuit până la finele lucrărilor!”, a spus Ionuț Dolănescu. Pe de altă parte, el e bucuros că a reușit să renoveze și casa părintească a lui Ion Dolănescu de la Perșinari.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata