Mamele transmit inteligența copiilor

Chiar dacă cercetătorii nu se pot pronunța cu exactitate ce este moștenire genetică și cât este abilitate dobândită, se pare că mamele transmit inteligența copiilor.

Potrivit celor mai recente studii în domeniu, persoanele deștepte ar trebui să le mulțumească mamelor. Acestea sunt cele care transmit inteligența copiilor.

Mamele transmit inteligența copiilor

De ce sunt mamele cele care dau mai departe moștenirea intelectuală? La baza acestei teorii sunt așa numitele gene condiționate, care se manifestă diferit în funcție de origine. În principiu, rădăcinile acestor gene pot fi descoperite chiar dacă sunt active sau nu. Potrivit stiripentrucopii.com. interesant este faptul că genele condiționate funcționează numai dacă provin de la mamă. Dacă aceeași genă este moștenită de la tată se dezactivează. Studiile spun că în familie IQ-ul fiecărui membru este aproximativ egal cu al celorlalți cu o marjă de eroare de maximum 15 puncte.

Dacă partenerul are alopecie, copiii o pot moșteni

În ceea ce privește talentele moștenite de la părinți se pare că există anumite gene care pot transmite copilului câte ceva din acest talent. Dar și aceste talente pot fi pierdute cu ușurință în cazul în care nu sunt cultivate înainte de vârsta de șapte ani. Chiar dacă alopecia este mai des întâlnită în cazul bărbaților, nici femeile nu sunt scutite de această problemă. Dacă partenerul sau alte persoane înrudite au alopecie, este posibil ca și copiii să o moștenească.  Din nefericire, părinții care au probleme cardiace sau respiratorii vor transmite această predispoziție genetică și copiilor lor.

Daltonismul este moștenit genetic pe linie maternă

De asemenea, este posibil ca cei care se nasc cu un defect congenital al inimii să aibă copii care vin pe lume cu defecte asemănătoare. Daltonismul, adică inabilitatea de a distinge anumite culori, în special roșu și verde este moștenită genetic pe linie maternă. Deși mamele sunt purtătoare și transmițătoare ale acestei gene în general se manifestă la bărbați. Dar este o boală rară, numai 0,5% dintre femei și 8% dintre bărbați suferă de daltonism. Din păcate anumite boli, cum ar fi anemia cu celule în seceră, hemofilia, fibroza chistică, granulomatoza cronică sunt de asemenea transmise genetic. În plus, anumite boli psihice cum sunt tulburările bipolare, schizofrenia și ADHD sunt tot genetic transmise.

 

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.