Marele actor Alexandru Arșinel a intrat în spital. A avut nevoie de o operație urgentă

Ca urmare a problemelor de sănătate care au apărut, Alexandru Arșinel a intrat în spital. Ce operație a făcut actorul în vârstă de 81 de ani.

Unul dintre marii actori ai României, Alexandru Arșinel, a intrat în spital. Ce a pățit fostul partener de scenă al Stelei Popescu.

Marele actor Alexandru Arșinel a intrat în spital. A avut nevoie de o operație urgentă

Potrivit RomaniaTV, Arșinel a intrat în spital, întrucât operația sa de schimbare a cristalinului la ochi nu suferea amânare. Acesta a mărturisit că e bine, operația a reușit și este îngrijit de celebrul medic Monica Pop.

A fost diagnosticat cu diabet

Din nefericire, Alexandru Arșinel are și probleme cu diabetul, motiv pentru care trebuie să fie extrem de atent la ce alimente consumă.  “Mâncăm şi cumpărăm la fel ca înainte. Mai o mămăliguţă cu lapte, un grătar, un peşte. Noi avem multe conserve de bulion încă de vara trecută. Sora mea de la Dolhasca ne-a trimis tot felul de dulceţuri gustoase. Din păcate, trebuie să am grijă la dulciuri, din cauza diabetului” , a declarat vedeta.

stela si arsinel

 

Îi lipsește enorm scena

Totodată, artistul a spus că marea durere a lui în acest moment este faptul că nu se urcă pe scenă, ca să îi binedispună pe români. “În perioada asta îmi lipseşte scena, îmi lipseşte să îi fac pe oameni să râdă. Chiar dacă stăm acasă, mai stând la o masă, mai stând în sufragerie, ţi se întâmplă să mai repeţi un text, să îţi vină în minte replici. Există iubire în orice formă, ataşament şi sentimente, şi nu ai cum să te detaşezi de pasiunile cu care ai crescut”, a mărturisit Arșinel.

După doi ani de când Stela Popescu a urcat la Ceruri, fostul său partener de scenă a făcut o declarație emoționantă pentru cancan.ro: Românii sunt triști fără Stela, dar se bucură atunci când o revăd pe micul ecran. Nu îmi e ușor! Nu ne-a fost ușor! Stela însemna foarte mult. Ea era un reper important pentru noi. Pentru teatru a fost un geniu unic al românilor. Câteodată mi se face frică fără ea. Oamenii poate așteaptă mai multe de la noi. Când eram împreună, puteam să dăm aproape totul.

Acum joc, oamenii sunt generoși și mă aplaudă. Joc și cu alți colegi și ușor, ușor, publicul se obișnuiește. N-am înlocuit-o pe Stela. Am jucat în continuare cu o fată foarte talentată, Ana Donosa, un moment pe care-l jucam de când trăia Stela și când ne hotărâsem să luăm în spectacol un băiat tânăr, Cristi Simion,  care să joace cu ea și o fată cu care să joc eu.

La ea am fost acum două săptămâni, când s-au împlinit doi ani de când au murit. Am fost cu niște flori. Cineva a văzut, la un moment dat, că m-am retras și m-am urcat în mașină. A fost așa de frig și la vârsta mea frigul pătrunde repede. Din această cauză m-am retras, nu din lipsă de respect”.

 

 

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.