Nu strănutați în șervețele. Crește riscul contaminării cu gripă

În ultima perioadă, gripa bate record peste record. Virusul periculos face tot mai multe victime, iar pentru a-I veni de hac, e important să nu strănutați în șervețele, ci doar în cot.

Cei mai afectați fiind copiii, persoanele în vârstă, cardiacii, pacienții cu boli cronice, respiratorii și femeile însărcinate. Specialiștii spun că pentru a nu împrăștia particulele de gripă, nu trebuie să strănutați în șervețele.

Nu strănutați în șervețele. Crește riscul contaminării cu gripă

Odată ce strănutăm într-un șervețel, medicii afirmă că o parte din germenii gripei rămân în acesta, iar altă parte pe mâinile noastre. Astfel, aceștia se transmit pe toate suprafețele pe care le atingem. Sunt foarte puține persoanele care aruncă imediat șervețelul, de regulă acesta este purtat în buzunar. Și astfel particulele de gripă continuă să se împrăștie. Cercetătorii susțin că germenii pot să trăiască pe diferite suprafețe de la câteva minute până la 24 de ore. Potrivit digi24.ro, în aceste condiții, este indicat să strănutăm în propria mânecă a hainelor, în zona cotului.

igiena personala

Igiena personală este foarte importantă

Foarte important este ca după ce am strănutat sau am tușit, să ne spălăm imediat pe mâini. De asemenea, trebuie păstrat un stil de viață sănătos. Din care să nu lipsească alimentația corectă, odihnă și mișcare, care întăresc sistemul imunitar. Evitați pe cât posibil zonele foarte aglomerate care limitează posibilitatea de îmbolnăvire.

supa de pui

Supa de pui, cel mai bun leac

Din cele mai vechi timpuri, supa de pui rămâne cel mai bun remediu împotriva gripei. Potrivit nutriționistului Mihaela Bilic, aceasta ameliorează simptomele și luptă împotriva gripei. Prin intermediul unui aminoacid numit cistină, scade congestia la nivelul căilor respiratorii, ajută ameliorarea respirației și la nivelul mucoaselor, tot ce înseamnă nas înfundat va fi ajutat de o supă caldă de pui,” recomandă nutriționistul.

“Din punct de vedere al mâncării, aș recomanda condimentele, ingrediente de tip usturoi, ardeiul iute, care are efectul extraordinar la nivelul ochilor și nasului, fluidifică secreţiile și, chiar dacă ne curge nasul mai mult, el reușeste să elimine inflamația. Un element care vine din Asia, tot mai la modă, e ghimbirul. Recomand proaspăt ras sau infuzie. Sunt condimentele care ne ajută eficient,” a declarat nutriționistul.

 

 

 

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.