Produsele Denisei de la Bambi se vând ca pâinea caldă.  Profitul făcut de cântăreață și soțul ei este uriaș

Denisa de la Bambi a reușit să se impună în lumea nouă din Dubai. Cântăreața e pe cai mari.

Produsele Denisei de la Bambi se vând ca pâinea caldă.  Profitul făcut de cântăreață și soțul ei este uriaș

Invitați în podcastul lui Mihai Morar, care a fost în Dubai, Denisa Tănase și soțul ei, Mircea Brânzei, au făcut deliciul internauților. Aceștia au explicat că magazinele MyGeisha au rupt gura târgului, iar pe partea de imobiliare au făcut aproape 60 milioane de euro. Și asta în doar câteva luni.

Pentru români e accesibil

„Venind cu Denisa de mai multe ori pe an aici, cu parfumurile, eram fix înainte de pandemie, la sfârşitul lui decembrie-începutul lui ianuarie şi aveam avion.

Cu o seară înainte, am zis să „testăm şi noi bogăţia”, să părem interesaţi de proprietăţile din Dubai, să mergem la o vizionare. Ne gândeam că nu ne puteam apropia de Dubai, unde e totul e lux şi opulenţă, dar pentru români chiar e accesibil”, a mărturisit Mircea Brânzei.

Citește și  Iulia Albu, afirmație șocantă la adresa Loredanei Groza. Oare ce va spune diva României?

Au făcut și un site de imobiliare

Cei doi au spus că au investit în avans în două proiecte. Unul de află între Dubai Marina şi Palm, de 350.000 de euro, iar celălalt un studio în zona Palm, de 170.000 de euro. „Ne-a venit ideea să facem un  site-ul de imobiliare pentru a ne putea plăti apartamentele şi am început să le recomandăm şi altor prieteni şi au fost şi alţii care au avut încredere în viziunea noastră.

Încet, încet, am început să facem bani din recomandări, iar acele sume din comision ne-au ajutat să ne plătim ratele. Iar acum, ca semn de recunoştinţă, îi recompensăm pe clienţii noştri pentru recomandările pe care ni le fac”, a mai afirmat afaceristul.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata