Randi a recunoscut. De ce preferă să stea singur de șapte ani

Unul dintre cei mai iubiți artiști ai momentului, Randi, a declarat de ce preferă să stea singur de șapte ani.

E singur de șapte ani, dar nu se plânge. Randi a declarat că nu e pregătit să se implice emoțional.

Randi a recunoscut. De ce preferă să stea singur de șapte ani

Are toate calitățile unor bărbat perfect, îns Randi stă singur de șapte ani. Care să fie motivul? Unul dintre cei mai apreciați artiști ai României a spus în emisiunea Răi da’ Buni, difuzată de Antena Stars, că nu e pregătit în acest moment să se implice emoțional într-o relație. „Adevărul este că îmi place libertatea. M-am obişnuit aşa, de şapte ani. Sunt o cauză pierdută. Evident că sentimentele sunt importante, dar sentimentele nu cresc în copaci. Apar în nişte condiţii formidabile, cele adevărate. Iar, până la cele excepţionale, experimentăm şi nu ne gândim că n-a avut suflet, nu mai pot să dorm noaptea. Viaţa îţi dă ceea ce meriţi”, a povestit Randi.

Citește și  Smiley s-a îngrășat. A vorbit despre primul copil cu Gina Pistol

randi

Am fost un timid toată viața

Referitor la relația sa cu femeile, Randi a declarat într-un interviu mai vechi că suferă de timiditate: „Sincer să fiu, am fost un timid toată viața, însă când eram mic eram groaznic de timid. Deci, legătura mea cu sexul frumos în adolescență a fost și nu prea, pentru că teama de eșec era mai mare decât dorința de a aborda persoana respectivă”. Sigur că toată lumea se întreabă dacă Randi a fost vreodată îndrăgostit.

Răspunsul este da, însă artistul crede că până în acest moment nu a iubit pe cineva îna adevăratul sens al cuvântului: “Uitându-mă în urmă, nu cred că am iubit cu adevărat și spun asta pentru că am ajuns să înțeleg că iubirea este ceva matur, profund, complex, ceva ce nu poți înțelege la 20 de ani”. Cum trebuie să arate femeia ideală pentru Randi? „Chiar dacă la prima vedere ne îndrăgostim de fizic, nu e nevoie să ne oprim aici. Pentru mine, dacă trupul frumos nu e susținut și de o personalitate frumoasă și o minte care are ceva de spus, atunci atracția se consumă foarte repede. Conexiunea dintre noi, chimia, personalitatea femeii, sunt lucruri care au pentru mine importanță mai mare decât aspectul fizic.”

Citește și  Ciorba pescărească, unul din preparatele culinare adorate de regele Carol I

 

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.